Ronaldo ramane un superstar indiferent de ceea ce face. Stirea publicata aseara de cotidianul AS, conform careia lusitanul face macar 3000 de abdomene pe zi a facut rapid inconjurul lumii, iar mii de tone de cerneala s-au scurs din tocul ziaristilor din intreaga lume. Emisiunile televizate, matinale, politice sau de gastronomie au pomenit de ‘performanta’ portughezului, iar ‘galacticii’ isi rad in barba constienti de amploarea pe care cel mai scump jucator din toate timpurile o ofera fiecarui eveniment ce se petrece in jurul sau.
Mai exact, AS scrie că atunci când evolua la Manchester United, Ronaldo făcea pariuri cu alţi coechipieri privind numărul de abdomene făcute şi nimeni nu îl întrecea. Forţa fizică a jucătorului a atras şi atenţia grupării madrilene încă din prima zi. "Este o adevarata maşinărie”, au spus în repetate rânduri jucătorii de la Real despre portughezul care petrece aproape la fel de mult timp în teren cât şi la sala de forţă. "Însă Ronaldo nu face abdomene doar la sala de forţă. Unii coechipieri au rămas şocaţi când au intrat în camera sa din cantonament, înaintea unui meci, când l-au găsit făcând abdomene în timp ce urmărea o emisiune televizată”, scrie AS.
Viteza este o altă calitate a lui Ronaldo, însă rezistenţa este cea care îi permite să efectueze sprinturi. Pentru acest lucru el lucrează la bicicletă, dar şi pe teren. La teste în Portugalia a obţinut o viteză medie de 28,4 kms/oră fără balon. "Cristiano îşi completează exerciţiile fizice înotând . Îl încântă acest sport, iar la Manchester încerca să se relaxeze zilnic în piscina ce o avea în casa lui”, scrie cotdianul citat.